Treceți la conținutul principal

Teledoane pentru alţii, pentru noi nimic


Într-un fel sunt mândru că-s român. Îmi place că sărim în ajutorul oricărei ţări, chiar dacă noi nu o ducem mai bine. E trist, la noi mor copii în spitale, mor oamenii de frig în propriile case (în utlimele zile au murit vreo 40 de persoane din cauza gerului), bătrânii nu au medicamente şi se luptă în fiecare lună să primească un pachet care conţine o kilă de făină şi de pui, dar suntem credincioşi, asta contează.
Ţin minte că acum 4-5 ani au fost nişte inundaţii în Bacău, apele au şters efectiv câteva comune de pe hartă. Nu a mai rămas nimic. Soarta a făcut să trec pe acolo după o săptămână de la inundaţii şi am rămas şocat cum şapte militari acţionau într-o singură comună, vă imaginaţi ce chin ? de dimineaţă până seară acei oameni munceau fără oprire, se vedea pe faţa lor cât erau de obosiţi, dar nu se lăsau. Au venit atunci ajutoare din străinătate ? nu, Becali a făcut căsuţe, iar statul Român a împărţit apă, mâncare şi pături.
E normal să moară 40 de oameni din cauza gerului în doar 3 zile ? nu prea cred. De ce nu faceţi şi un teledon pentru oamenii săraci, ei se bucură şi dacă le oferi o pâine şi o kilă de carne, dar majoritatea vor să aibă o locuinţă sigură.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Fenomenul Circular Halo în România, în jurul Soarelui şi a Lunii

Ieri la amiază şi în timpul serii a apărut pe cer un cerc luminos. Ziua a apărut în jurulSoarelui, dar nu s-a putut vedea foarte bine, au putut fi observate doar două puncte în apropierea Soarelui. Seara, fenomenul s-a văzut foarte bine în multe judeţe ale ţării, cercul formându-se în jurul Lunii. Ei bine din cauza acestor cercuri toţi au început să-şi dea cu părerea: unu a zis că vine sfârşitul lumii, altul că ne invadează extratereştrii, altu că o să ne izbim de un meteorit şi alte prostii vomitate fără cap. Dragi prostuţi, acel fenomen se numeşte Circular Halo şi se produce prin refracţia luminii pe cristalele de gheaţă din atmosferă. La noi s-a produs zilele trecute deoarece a fost foarte frig şi în aer s-au formaţ cristale de gheaţă, nu e nimic periculos şi nici nu vine sfârşitul lumii. Fenomenul Circular Halo in jurul Soarelui:

Fenomenul Circular Halo in jurul Lunii:

Regele cocalarilor băimăreni

Ieri l-am văzut pe regele cocalarilor din Baia Mare. E simpatic, neras şi are un remblăr. Când l-am zărit am vrut să fac o plecăciune, ca să dea Domnul să intre cu maşina într-un stâlp. Daca l-aţi fi văzut, garantat vă dădea o lacrimă pe cur, să încep să vă povestesc. Stătea la volanul unui remblăr ruginit, mâncat de termite şi cu geamurile deschise, toate erau deschise chiar dacă afară erau -6 grade. El era bărbos, cu ochelari de de soare home made adică sticlă afumată prinsă cu sârmă, căciulă tip Axinte şi un fâş de ăla parcă era mascota Michelin. Detaliile ce vi le-am spus nu prea demonstrează că e cocalar, dar AVEA GEMURILE DESCHISE la -6 grade şi în MAŞINĂ SUNAU MANELE PE SISTEM TURBO ÎNGHEŢAT ! i love Baia Mare !

Cum să scrii într-un pub unde se fumează narghilea şi marea majoritate a clienţilor fumează tutun: “Fumatul este INTERZIS!”. Se întâmplă în Baia Mare…

Cum să scrii într-un pub unde se fumează narghilea şi marea majoritate a clienţilor fumează tutun: “Fumatul este INTERZIS!”. Se întâmplă în Baia Mare…