Treceți la conținutul principal

Invazia ţânţarilor

Nu pot să cred că există aşa de mulţi ţânţari în scara unui bloc şi pe lângă bloc. Probabil e de la apa din subsolul blocului care a ieşit la furtuna de sâmbătă. Deci e groaznic, seara stau cu geamul deschis şi am plasă de ţânţari, pe ea sunt peste 50 şi culmea că unii intră prin plasă. Am mers la magazin, era plin de ţânţari, stăteau ca liliecii în peşteră, la fel şi pe scara blocului. Când ies din bloc sunt copaci şi multă verdeaţă, e arhiplin de ţânţari, pur şi simplu se izbesc de tine. O chestie tare haioasă în care m-am răzbunat pe specia ţânţarilor a fost astăzi la vărumio, când a dat cu spray Raid şi ţânţari planau prin cameră parcă erau drogaţi :). E foarte nasol, dar până acum era un avion care în fiecare primăvară stropea tot oraşul cu ceva insecticid şi ţânţarii erau mult mai puţini… dacă mă bâzâia unu la două zile era bine. Criza mamă, criza… nu mai au bani de insecticid.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Fenomenul Circular Halo în România, în jurul Soarelui şi a Lunii

Ieri la amiază şi în timpul serii a apărut pe cer un cerc luminos. Ziua a apărut în jurulSoarelui, dar nu s-a putut vedea foarte bine, au putut fi observate doar două puncte în apropierea Soarelui. Seara, fenomenul s-a văzut foarte bine în multe judeţe ale ţării, cercul formându-se în jurul Lunii. Ei bine din cauza acestor cercuri toţi au început să-şi dea cu părerea: unu a zis că vine sfârşitul lumii, altul că ne invadează extratereştrii, altu că o să ne izbim de un meteorit şi alte prostii vomitate fără cap. Dragi prostuţi, acel fenomen se numeşte Circular Halo şi se produce prin refracţia luminii pe cristalele de gheaţă din atmosferă. La noi s-a produs zilele trecute deoarece a fost foarte frig şi în aer s-au formaţ cristale de gheaţă, nu e nimic periculos şi nici nu vine sfârşitul lumii. Fenomenul Circular Halo in jurul Soarelui:

Fenomenul Circular Halo in jurul Lunii:

Regele cocalarilor băimăreni

Ieri l-am văzut pe regele cocalarilor din Baia Mare. E simpatic, neras şi are un remblăr. Când l-am zărit am vrut să fac o plecăciune, ca să dea Domnul să intre cu maşina într-un stâlp. Daca l-aţi fi văzut, garantat vă dădea o lacrimă pe cur, să încep să vă povestesc. Stătea la volanul unui remblăr ruginit, mâncat de termite şi cu geamurile deschise, toate erau deschise chiar dacă afară erau -6 grade. El era bărbos, cu ochelari de de soare home made adică sticlă afumată prinsă cu sârmă, căciulă tip Axinte şi un fâş de ăla parcă era mascota Michelin. Detaliile ce vi le-am spus nu prea demonstrează că e cocalar, dar AVEA GEMURILE DESCHISE la -6 grade şi în MAŞINĂ SUNAU MANELE PE SISTEM TURBO ÎNGHEŢAT ! i love Baia Mare !

Cum să scrii într-un pub unde se fumează narghilea şi marea majoritate a clienţilor fumează tutun: “Fumatul este INTERZIS!”. Se întâmplă în Baia Mare…

Cum să scrii într-un pub unde se fumează narghilea şi marea majoritate a clienţilor fumează tutun: “Fumatul este INTERZIS!”. Se întâmplă în Baia Mare…